In limbajul curent folosim termenul de ceai pentru orice infuzie de plante sau fructe. In realitate insa, ceaiul este o planta in sine, un arbust ce apartine genului Camellia Sinensis. Acest termen inseamna “camelie chinezeasca”, ceaiul fiind de fapt o specie de camelie.

Camellia Sinensis este o planta perena tropicala si subtropicala, originara din Asia. Deoarece rezista la temeperaturi intre 10 si 30 de grade Celsius si la altitudini de la nivelul marii si pana la 2000 de m, ea se cultiva acum in multe regiuni ale lumii. 

Arbustii ajung la maturitate la 5-7 ani si pot fi cultivati pana la 100 de ani. In unele plantatii din Darjeeling se gasesc arbusti si de 150 de ani.  Ei sunt taiati in mod repetat pentru a facilita cresterea si a evita inflorirea si sunt mentinuti la inaltimea de 1m pentru a facilita culesul. In salabaticie insa, pot ajuge chiar si la 12 m inaltime.

Culesul este un ritual foarte important si atunci cand este facut manual, ceaiul este de cea mai buna calitate. Durata de viata a frunzelor inainte de a fi culese este de 7-10 zile, deoarece cu cat sunt mai tinere, cu atat sunt mai bogate in substante si mai aromate.

Exista mai multe tipuri de recolte, in functie de numarul de frunze culese in afara de mugure (numit si pekoe), coborand in jos pe ramura. Recoltele “exceptionale” (se culege doar pekoe) si cele “imperiale” (pekoe plus urmatoarea frunza) sunt rar intalnite astazi. Cele mai frecvente metode de recoltare sunt cele “fine” (pekoe plus urmatoarele doua frunze) si cele “medii” (pekoe plus 3 frunze sau mai mult). Exista si recolte “de egalizare” in care se culeg si frunzele mai  batrane, cum este cazul, de exemplu, al ceaiului japonez Bancha.

In ceaiurile negre provenind din recolte imperiale sau fine, mugurii, destul de numerosi, iau o culoare aurie (golden tips) sau argintata (silver tips) in urma oxidarii.  Acesta este un indiciu al calitatii.

Toate tipurile de ceai ( alb, verde, oolong, negru si pu`erh) provin din acest arbust Camellia Sinensis.  Ele se diferentiaza in functie de modul in care frunza este procesata.

Producerea ceaiului implica mai multe faze: vestejirea, oxidarea, uscarea, ambalarea.

Vestejirea: Scopul ei este de a reduce umezeala din frunza de ceai cu pana la 70%. Ceaiul este intins pe o plasa, iar aerul cald indeparteaza umezeala in mod uniform. Procesul dureaza intre 12 si 17 ore. Dupa trecerea acestei perioade frunza este moale si pliabila.

Ceaiul este introdus intr-o masina speciala de rulat, proces ce confera frunzelor de ceai un aspect firav si rasucit. In decursul procesului de rulare frunzele sunt sfaramate, ceea ce determina inceperea urmatorului proces. Cu cat frunza este rulata si strivita mai mult cu atat se va innegri mai mult.

Oxidarea (fermentatia): frunzele rulate sunt întinse în camere răcoroase şi umede, pe podele pardosite cu piatră sau ciment; aspectul frunzelor se modifică, substanţele din sucul ce le acoperă începand să absoarbă oxigenul atmosferic (umezeala aerului din încaperi favorizează oxidarea). Culoarea devine roşcata iar apoi brună, iar aromele devin mai puternice şi mai plăcute. Tot acest proces are loc la temperatura de 26 de grade Celsius. Oxidarea dureaza de la jumatate de ora pana la doua ore, ceaiul fiind cu atat mai inchis la culoare cu cat oxidarea dureaza mai mult.

Uscarea: Oprirea procesului de oxidare se face atunci cand ceaiul este trecut prin uscatoare cu aer cald. Umezeala este redusa cu pana la 3% si dezactiveaza enzimele, astfel ca oxidarea va fi oprita de acest proces. Ceaiul uscat este gata acum sa fie sortat inainte de impachetare.

Ambalarea: Ceaiul este impachetat in mod obisnuit, in cutii de lemn, unde inchis ermetic isi va pastra toata aroma. In zilele noastre oamenii prefera ambalajele atractive insa ele nu mentin la fel de bine calitatea ceaiului.

In functie de timpul alocat oxidarii se disting principalele tipuri de ceai:
Ceaiul alb: Mugurii şi frunzele foarte tinere, acoperite cu puf alb, trec prin două etape: tratarea termică pentru oprirea fermentării şi deshidratarea. Frunzele nu sunt lăsate să se veştejească, nu sunt rulate şi nici lăsate la oxidat, păstrându-se cât mai multe dintre caracteristicile iniţiale. Ceaiul alb este extrem de rar si de aceea este privit ca un dar nepretuit. Rezervat numai ocaziilor speciale, acesta este limpede, iar gustul sau putin mai pronuntat. Exista mai multe tipuri de ceai alb. Ceaiul Yin Zhen sau in traducere “ac de argint” este facut din muguri, iar ceaiul Ming Mei, care inseamna “spranceana zeului longevitatii” din frunze. Bai Mu Dan -”Bujorul alb”, un intermediar intre “ace” si “sprancene”, este produs din muguri si din primele doua frunze.

Ceaiul verde: Frunzele sunt culese, lăsate la veştejit, apoi sunt tratate uscat (în tigăi, dupa metoda chinezească) sau la abur fierbinte la maxim 2 zile după cules pentru împiedicarea oxidării. Frunzele pot fi modelate în formă de perle, de spirale sau lăsat în stare liberă. Ceaiul verde este una dintre cele mai consumate bauturi din lume. Ceaiurile verzi au o aroma extrem de delicata si par a avea mai multe beneficii si aplicatii terapeutice decat ceaiurile negre. Frunzele de ceai verde au mai putina cofeina decat alte tipuri de ceai si de aceea este considerat mult mai sanatos.

Ceaiul oolong: Acest ceai este cunoscut si sub denumirea de ceai bleu-verde sau Wulong. Este in special apreciat si savurat de catre chinezii bogati si este un semn de prosperitate si bogatie. Exista numeroase metode de obtinere, dintre care cea mai ciudata consta in a agita frunzele in cosuri. Marginile frunzelor fermenteaza si se inrosesc in timp ce centrul lor ramane verde.

Ceaiul negru: este cunoscut si sub denumirea de ceai rosu. Acesta este cel mai popular ceai din lume, fiind un ceai de consum zilnic. Ceaiul negru, asa cum este cunoscut in China, este rezultatul unui proces complet de oxidare al frunzelor inainte de a fi uscate. Frunzele de ceai sunt lasate sa se oxideze natural, timp de aproximativ o luna. Desi are un continut mai mare de cofeina decat ceaiul verde, ceaiul negru are totusi mai putina cofeina decat cafeaua.
Ceaiul Pu’erh: este veştejit şi parţial sau complet oxidat. Felul în care este prelucrat de acum înainte îl incadreaza şn tipul sheng sau shu.

Pentru a obţine pu-erh de tip sheng (crud), frunzele sunt aburite, comprimate în forme diverse şi depozitate în camere uscate, care permit o oxidare lentă. O seamă de micro-organisme participă la desăvârşirea aromelor ceaiului pu-erh.

Ceaiul de tip shu este obţinut prin oxidarea forţată a frunzelor: acestea sunt întinse, stropite cu apă şi lăsate să se oxideze câteva zile până la o lună. Dupa oxidare urmează tratarea cu abur fierbinte şi presarea în forme.

Majoritatea ceaiurilor comercializate în vest sunt amestecuri. Amestecurile pot fi făcute cu ceaiuri din aceeasi regiune (cum este ceaiul de Assam) sau cu ceaiuri din regiuni diferite. Prin amestecare se poate asigura conservarea aromei specifice unui sortiment, indiferent de variaţia recoltelor de ceaiuri pure folosite. Ceaiul are o susceptibiliate mare la felurite arome, fapt ce constituie atât un dezavantaj (necesitând condiţii deosebite de procesare, transport şi depozitare) cât şi un avantaj, permiţând realizarea unui număr foarte mare de reţete. Aromarea se face folosind flori, uleiuri volatile naturale sau arome artificiale.

Surse:
www.medicina-naturista.ro
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ceai
www.chado.ro